Întrevedere #81
Creat la: 5 februarie, 2012 | Autor: Ştefan AbageruCasa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi
Clubul Fotografilor
A 81-a întrevedere
Marţi, 7 Februarie 2012, de la ora 18.00
Din fotografia contemporană: Ebru Sidar.
Prezintă Eugen Brodner
Din portofoliile membrilor Clubului Fotografilor:
Paul Păduraru
Cosmin Chidovăţ
Moderator: Ștefan Abageru
In: Intrevederi | Adauga un comentariu »
Frăsuleni. Povestea merge mai departe.
Creat la: 13 decembrie, 2011 | Autor: Cristi ŢIBUSatul Frăsuleni, aflat la doar 23 de km de Iaşi, pare mult mai aproape aşa, când te gândeşti la el de acasă din faţa calculatorului. Când eşti acolo însă rătăcit undeva pe malul Prutului, aşezarea asta, una cum sunt cu singuranţă multe în alte zone din ţară, pare desprinsă dintr-o altă lume. Casele, dărăpănate în majoritate, sărăcăcioase, acareturile, praful, liniştea, lentoarea, oamenii, privirea lor te duc cu gândul într-un alt timp. Un alt univers, cu alte reguli, cu alt ritm.
Într-o lume parcă uitată ne întoarcem din când în când şi noi, cei din Clubul Fotografilor pentru a aduce puţină bucurie copiilor din Frăsuleni. Acum doi ani şi jumătate veneam prima dată aici pentru a-l ajuta de părintele Ciprian Atudorei în încercarea sa de reconstrui o parohie ortodoxă slăbită multă vreme. Am pus atunci bazele Bibliotecii Parohiei Frăsuleni prin donaţia a peste 400 de cărţi adunate de membri Clubului.
O scurtă istorie puteți vedea în cele ce urmează
http://blog.clubul-fotografilor.ro/2009/06/03/satul-frasuleni-comuna-victoria-judetul-iasi/
http://blog.clubul-fotografilor.ro/2009/12/13/veste-poveste
http://blog.clubul-fotografilor.ro/2009/12/13/oamenii-nostri-din-frasuleni-1/
http://blog.clubul-fotografilor.ro/2009/12/13/oamenii-nostri-din-frasuleni-2/
http://blog.clubul-fotografilor.ro/2009/12/13/oamenii-nostri-din-iasi/.
Am revenit de atunci ori de câte ori am avut ocazia, îmbogăţind biblioteca prin alte căteva sute de titluri şi aducând de fiecare dată daruri copiilor de la biserică. La început erau doar 8-10 dintre cei mici care veneau la biserică duminca, mai toţi sfioşi, pe care de-abia dacă îi puteai convinge să ridice ochiii din pământ spre aparatul de fotografiat. Aflăm cu bucurie de la părintele Ciprian că mulţi din cei care atunci de-abia silabiseau cuvintele citesc acum cursiv şi asta şi datorită cărţilor aduse de noi. Iar asta într-un sat în care şcoala se află în satul vecin. Sunt acum 10-12 copii care cântă în strană şi pe care ţi-e mai mare dragul să-i asculţi iar mica bisericuţă devine neîncăpătoare.
Încet, foarte încet, aşa cum toate par să se petreacă în satele de genul ăsta, lucrurile par a se îmbunătăţi. Poate prea lent pentru spiritul nostru de orăşeni pentru care timpul nu are niciodată răbdare.
Poate şi ceea ce facem NOI pentru EI e prea puţin sau prea rar. Dar cu siguranţă că, fiind pornite din inimă, gesturile noastre vor ajunge cândva în inimile lor şi vor înmuguri, vor înverzi şi vor înflori, hrănindu-le apoi sufletele.
Anul acesta de Moş Nicolae au strâns peste 400 de cărţi şi reviste şi au adunat peste 1200 de lei din care s-au cumpărat căciuliţe, mănuşi, şosete, rechizite, obiecte de igienă personal, dulciuri, fructe pentru 42 de copii din cele două sate din parohie următorii colegi
Nicu Apostu, Ştefan Abageru, Sorin Aruştei, Ioan Balaşanu, Andrei Bobu, Eugen Brodner, Raluca Butnaru, Gheorghiţă Epureanu, Ovidiu Isare, Ştefan Isarie, Auraş Luchian, Cosmin Ivaşcu, Ştefan Luchian, Ciprian Marinescu, Lucian Nistor, Carmen Parii, Claudiu Răileanu, Dan Ştefănescu, Bogdan Toma, Cristi Ţibu, Alin Vezeteu, Florin Ţibu, George Pânzaru (ultimii doi nefiind membri ai clubului). Lor li s-au adăugat şi alţii care ne-au rugat să nu le facem public numele dar pe care Moşul îi ştie.
Împreună am încercat să înseninăm o nouă zi din viaţa lor.
Dacă am reuşit vom fi fericiţi, mai mult decât o clipă. Oricum ne propunem să nu ne oprim aici şi să ducem povestea mai departe.
În continuare iată câteva fotografii ce vor descrie poate mai bine decât cuvintele noastre ceea ce s-a întamplat pe 4 decembrie 2011.
1. Aici s-au adunat cărțile și a început totul…
2. …lăsând în spate stressul cotidian.
3. George Pânzaru, Cristi Țibu, Ciprian Marinescu, Mirela Țibu, Nicu Apostu
4. Algoritmi de distribuire corectă cu Mirela Țibu
5. Pachetele sunt gata de deplasare…
6. …dar Mirela Țibu si Carmen Parii mai găsesc resurse pentru incă unul.
7. Alin Vezeteu dând tonul pentru ceilalți care îl urmează …
8. …Bogdan Toma,…
9. Mirela Țibu, Bogdan Toma (cine e harnic apare de două ori), Sorin Aruștei.

10. Sorin cel harnic a doua oară
11. Se întâmplă și blocaje, Ovidiu Isare fiind chestionat de un foarte mic agent de circulație
12. Carmen Parii aranjează totul în liniște și în biserică
13. Părintele Ciprian citește o rugăciune…
14. iar copiii cântă la strană….

15. …pe toată durata Sfintei Liturghii.
16. Micuța dar primitoare biserică din Frăsuleni.
17. Masa cu cele bune aduse pentru sufletele morților.
18. Strana bisericii din stânga…
19. …de sus…
21. Cristi Țibu pierdut in gânduri, pregatind un discurs…
22. …pe care l-a și ținut imediat după încheierea Sfintei Liturghii.
23. Se împart cadourile de către Moșu Cristi Țibu.
24. Un cadru mai strâns cu Moșu…Cristi oare ?? Sau poate e chiar Mos Nicolae ??
25. Toamnă târzie in Frăsuleni, Iași, România.
26. Câțiva tineri ce cred cu tărie că se mai poate face bine.
27. Fericiți cei curați cu inima.
28. Poza cu doi fotografi, unul mai mititel decât altul si un act de creație
29. Câțiva Oameni și un trepied invizibil. Intâmplator sunt exact 12…
30. Plimbări pe malul Prutului…
30. …sau până în mijlocul Prutului.
32. Mici rafale fotografice …
33. …și priviri ce promit că ne vom întoarce.
34. Pentru final, un Om în persoana părintelui Ciprian Atudorei…
35….și Biblioteca din Frăsuleni.
Fotografiile au fost realizate de
Carmen Parii (1,2,3,4,5,9,10,11,26), Nicu Apostu (6,12, 13, 14), Antoaneta Popa (7,8,20), Sorin Arustei (15, 16, 18, 19, 22, 23), Mirela Țibu (17, 25, 31, 32, 33, 35), Ovidiu Isare (24), Gheorghță Epureanu (27, 30), Auraș Luchian (21, 28, 34) și Cristi Țibu (29).
In: Alte evenimente, Excursii | 1 Comentariu »
Creat la: 6 decembrie, 2011 | Autor: Ştefan Abageru
Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi
Clubul Fotografilor
A 79-a întrevedere
Marţi, 6 Decembrie 2011, de la ora 18.00
Din tehnica fotografică:
Macrofotografia.
Aspecte teoretice si estetice exemplificate prin lucrări semnate de John Hallmen
Prezintă: Cristian Gafiţescu
Din portofoliile membrilor Clubului Fotografilor:
Cristina Ciumău
Katerina Nedelcu
Moderator: Ștefan Abageru
In: Intrevederi | Adauga un comentariu »
Expoziție Europa: Oameni și Locuri
Creat la: 5 decembrie, 2011 | Autor: Ştefan AbageruCentrul de Studii Europene
și Biblioteca Austria
vă invită să vizitați expoziția de fotografie
Europa: Oameni și Locuri în perioada 5-11 decembrie.
In: Expozitii, Uncategorized | Adauga un comentariu »
Despre Clubul Fotografilor Botoşani
Creat la: 16 noiembrie, 2011 | Autor: Ştefan AbageruClubul Fotografilor Botosani ( CFBT) s-a constituit in cadrul Asociatiei Judetene a Organizatorilor de Evenimente Botosani (AJOEBT), in ziua de 8 ianuarie 2011.
Prima intalnire a pasionatilor de fotografie din judetul Botosani, a avut loc in sala media , de la Casa Tineretului Botosani, in data de 22 ianuarie 2011, pana in prezent un numar impresionant de persoane interesindu-se de activitatile Clubul Fotografilor Botosani (CFBT). Clubul Fotografilor Botosani (CFBT) este afiliat la Asociatia Artistilor Fotografi din Romania (AAFR) – AAFRO, in urma protocolului incheiat in data de 02.02.2011.
Activitatile curente ale Clubul Fotografilor Botosani ( CFBT), constau in intalniri saptamanale, unde membrii fotografi au posibilitatea:
- sa se initieze si perfectioneze in arta si tehnica fotografica
- sa discute despre termenii tehnici ai aparatelor foto
- sa prezinte fotografiile personale, sa le analizeze / comenteze calitatea artistica
- sa intalneasca si sa discute despre tipurile de fotografie:
a. profesionale (comerciale, de produs, de studio, de eveniment )
b. artistice ( expozitii, concursuri de fotografie si fotobook-uri, etc.)
- sa desfasoare sedinte foto in ateliere de creatie si in natura
- sa participle la diferite evenimente sociale: culturale, sportive, artistice, mondene etc.
- sa pregateasca si sa organizeze: cursuri, workshop-uri, seminarii, expozitii de fotografie
Primele proiecte si evenimente la care au participat membrii Clubului Fotografilor Botosani ( CFBT), sunt:
- sedinte de fotografie in laboratorul de arta fotografica, din cadrul Asociatiei “Artelier” coordonat de domnul Sinescu Ionut, care este si el membru al clubului, unde s-au facut fotografii pe diferite manechine
- participarea la Maratonul Nordul Moldovei de Ciclism “Maybach Ciclism Botosani”, care s-a desfasurat in data de 27 aprilie 2011 – membrii clubului au fost pe tot traseul si au fotografiat momentul in care s-au intalnit cu coloana de ciclisti, aceste fotografii sunt in arhiva clubului unde o parte au fost prezentate in prima expozitie oficiala organizata la Ipotesti in data de 30 iulie 2011, in cadrul actiunii “Invitatie la voiaj”, eveniment efectuat cu Asociatia “Dacia Mediterranne” din Franta, expozitia avand ca titlu “Instantanee”.
- desfasurarea unor deplasari la tara, in diverse localitati din judetul Botosani (Buccea,Dorohoi,Darabani, Ungureni,Saveni,Vorona Trusesti) unde au fotografiat, avand ca finalitate o expozitie cu titlu“Viata la tara”
Initiatorii clubului sunt: Relu Oneaga, Marius Agrigoroaie si Flavius Alin Damean.
La deschidere au fost invitati si membri ai Clubului Fotografilor din Iasi, acestia fiind: Dan Mititelu,Stefan Abageru si Cristi Gafitescu. Ei au povestit din experienta parcursa in timp de 3 ani de existenta a clubului, modul de organizare, cum s-a infiintat clubul la ei, cati membri au fost la inceput, cum a crescut numarul acestora in timp, invitatii pe care i-au avut la intalnirile membrilor fotografi si temele propuse pentru discutii, prezentarea fotografiilor facute si sistemul de selectare al temelor.
Din partea Casei de Cultura “Mihai Ursachi” din Iasi a participat domnul George Panzaru care a vorbit despre ponderea Activitatilor Clubului in activitatea Casei de Cultura.
Prima intilnire a avut loc in sala media din cadrul Casei Tineretului , locatia dovedindu-se neincapatoare pentru cei peste 30 de fotografi amatori din Botosani prezenti cu acet prilej. Datorita numarului mare de participanti la intalnirile saptamanale ale clubului, domnul Marius Herghelegiu, patron al Hotelului Maria, interesat de proiectele noastre, ne-a oferit un un spatiu modern, dotat cu echipament necesar ( videoproiector, ecran, flipchart, mobilier, internet, calculator, etc.) , unde ne desfasuram activitatea si in prezent. Pe parcursul a 10 luni de activitate -in fiecare joi dupa masa incepand cu ora 18 – membrii Clubului Fotografilor din Botosani, au avut intalniri cu profesionisti atestati in arta fotografica , membri ai Asociatiei Artistilor Fotografi din Romania
Membrii Clubului Fotografilor din Botosani, sunt: BOATCA MARIUS, POENARU CATALIN, GANCEA DANIEL, IONUT SINESCU, CACIUC ANDREI, IULIAN HULTU, BOGDAN PADURET, ANDREI FLORIAN, ALUPEI MARIAN, MURARU EMANUELA, POROHNIUC OVIDIU, STOLNICERU C-STIN, VASILIU DANIEL, ADRIAN AMITROAIE, EDUART PINTEA, EMANOIL MARCU, CATALIN ONOFREI, VLAD MARIUS,
ILINCARU MARIUS, PUSCASU GABI, BUCSINESCU MARA, CATALIN VERNICEANU, ANA-MARIA MIHAI, MARIUS PETRESCU, RELU ONEAGA, MARIUS AGRIGOROIAE, FLAVIUS ALIN DAMEAN, DAN BOGIAN, ANCA BEJENARU.
Pentru mai multe informatii accesati site-ul si blogul Clubului.
*text redactat de Clubul Fotografilor Botosani
In: Alte evenimente | Adauga un comentariu »
DEBUT – Expoziţie de fotografie
Creat la: 12 noiembrie, 2011 | Autor: Cristi ŢIBU
Casa de Cutură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi
Clubul Fotografilor Botoşani şi
Asociaţia Judeţeană a Organizatorilor de Evenimente Botoşani
vă invită sâmbătă 12 noimebrie 2011 începând cu ora 14,00 la vernisajul expoziţiei de fotografie intitulată ”DEBUT”.
In: Uncategorized | Adauga un comentariu »
Vernisajul expoziției Sighet
Creat la: 26 octombrie, 2011 | Autor: Ştefan Abageru1. Cei 4 autori ai Sighetului de la Clubul Fotografilor
2. O parte din cei 54 participanți la vernisajului Sighetului
3. Un copil clar, mic si nedumerit, privind la Memorialul Comunismului.
4. Oameni binedispuși privind fotografiile cu Muzeul Satului din Sighetul Marmației
5. Zâmbet…
6. Zâmbete, zâmbete.
Imagini realizate de Cristian Țibu(1,2), Ciprian Marinescu (3-6)
In: Uncategorized | 1 Comentariu »
Scrieri cu lumină de la întrevederea 77
Creat la: 26 octombrie, 2011 | Autor: Ştefan Abageru1. Puțină culoare pentru început…la secțiunea de Noutăți.
2. Măsurători manuale și mentale …
3. … analizate de un public foarte bine dispus.
4. Priviri curioase și un ochi (cu un) obiectiv în mijloc.
5. Plafon cu oameni. Din față.
6. Plafon cu oameni. Din spate…și cu incă un plafon.
7. Un om și două scaune.
8. Doi oameni si două scaune
9. Aceiași oameni de mai sus din alt unghi.
10. Aceeași sală de mai sus din alt unghi.
11. Nicu Apostu din dreapta.
12. Alexandru Toma din stânga (dar în dreapta)
Imagini realizate de Cristian Țibu (4-8, 10-12), Ciprian Marinescu (1-3, 9)
In: Uncategorized | 1 Comentariu »
Panotare expoziție Sighet
Creat la: 25 octombrie, 2011 | Autor: Ştefan Abageru1. A cui o fi imaginea asta oare ???
2. Cătălin muncește zâmbind
3. Un Cristi oarecare mândru de lucrările băieților de Sighet
4. Ferestrele sunt tot mai jos …
5. … și nici România nu o duce mai bine. Cu flori și speranțe.
6. Portretul muncitorului la tinerețe…stând la geam
7. O familie într-o imagine. Jumătate in fața aparatului, jumătate în spate.
8. Cătălin muncește zâmbind…în continuare.
9. Ștefan zâmbește pozând
10. O altă Românie
11. Doi bărboși la final de panotare si postare
Imagini realizate de Gheorghiță Epureanu
In: Uncategorized | Adauga un comentariu »
Trei fotografii de Bogdan Cernea
Creat la: 25 octombrie, 2011 | Autor: Ştefan AbageruIn: Uncategorized | Adauga un comentariu »


































































Comentarii recente